BBCode: [url=/meditatie/id/72-23-august-esti-o-persoan-foarte-important]23 AUGUST - ESTI O PERSOANĂ FOARTE IMPORTANTĂ [/url]
-”Acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2)-
Cea mai sigură cale de a te descuraja este să te compari cu alţii. Biblia spune: “Fiecare să-şi cerceteze fapta lui” (Galateni 6:4), deoarece unii par să facă o treabă mai bună decât tine, iar tu vei fi deznădăjduit, în timp ce alţii nu vor fi la fel de eficienţi ca tine şi vei deveni mândru. “Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat” (2 Timotei 2:15). în acest fel “va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii” (Galateni 6:4). Nu toate merele dintr-un măr se coc în acelaşi timp. Pavel spune: “cunoştinţa şi priceperea” cer timp (Filipeni 1:9-10). Un autor de succes spune: “Când m-am apucat de scris, m-am trezit orbecăind cu acea parte din mine. “Vreau să devin scriitor” şi îmi spuneam, “dar mai întâi trebuie să public cutare număr de cărţi şi cutare număr de recenzii bune”. Poate dura ani de zile înainte să ai succes în orice domeniu nou şi înainte să poţi spune “Eu sunt ceea ce Dumnezeu m-a chemat să fiu. Nu aştepta până vei avea succes … Începe acum prin a spune că eşti ceea ce doreşti să devii… Da, ai multe de învăţat… şi poate încă nu eşti expert… dar nici nu trebuie, pentru a rosti aceste mici cuvinte “eu sunt”, Ioan scrie:
“Acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă”. Dumnezeu foloseşte beţe rupte pentru a trasa linii drepte şi oameni imperfecţi pentru a-Şi face voia Lui desăvârşită. Aşa că mergi înainte, ia-o pas cu pas şi nu uita, eşti o persoană foarte importantă, şi o lucrare în devenire!