Poezie Crăciunul(de Valentin Popovici)

Noi n-am ştiut că-n noaptea-aceea rece,
La Betleem, în iesle, lângă boi,
Plângând ni se năştea în grajd un rege,
Din cerul slavei coborât la noi.
Ni Te vestiseră demult bătrânii,
Şi-n visul lor profeţii Te-au văzut,
Te aşteptau şi robii şi stăpânii,
Dar ai venit, şi nu Te-am cunoscut.
De-atâtea ori, cu glasuri legănate,
Preoţii ne citeau din sulul scris,
Şi toţi stăteam cu suflete furate
De dorul lui Iehova cel Promis.
Dar cine-ar fi putut atunci cunoaşte
Că Tu, Mesia, aşteptat din veac,
Vei coborî smerit şi Te vei naşte
Ca cel mai slab din oameni şi sărac !
Credeam că ceru-n fulgere aprinse
Ne va orbi cu ochii Tăi de jar,
Când colo Tu Te naşti pe paie-ntinse
La pâlpâirea unui felinar !
Palatele erau şi-aşa prea multe,
Puteai găsi în ele pat curat,
Dar ai lăsat ciobanii să-Ţi asculte
Duiosul plâns, Copile minunat !
Tu, Creatorul lumilor de astre,
În paie, Doamne, să ajungi să stai ?
Din tronul Tău, pe drumurile noastre,
Uitat şi nici măcar un pat să n-ai ?
Dar azi, când casele sunt pline,
Când toţi sătui trăiesc în bogăţii,
Se mai gândeşte cineva la Tine,
Copile sfânt, că iarăşi ai să vii ?
O, cum să nu ! Isuse, ia priveşte:
Palatele, Te-aşteaptă luminos,
Şi-mpodobită lumea pregăteşte
Şi pentru Tine un Crăciun frumos…
Ţi-au scos în frig, afară, lângă poartă,
Cumva pe-aicea iarăşi de-ai să treci,
O iesle, ca să-mparţi aceeaşi soartă,
În staul să Te naşti, în paie reci !