Poezie DĂ-MI, TE ROG, ȘI VEȘNICIA!

Îți mulțumesc, Iisuse Sfinte,
Și pentru cel din urmă dar,
Dar dă-mi, Te rog, și veșnicia,
De nu, sunt toate în zadar.

Nu-i vina Ta de o voi pierde,
Căci Tu mi-ai dat cât ai putut,
Dar trebuia ca eu talantul
Să-l înmulțesc, dar nu am vrut.

Îți mulțumesc, Iisuse Sfinte,
De anii vieții câți au fost,
Dar dă-mi și viața cea din ceruri,
Ca cea de-acum să aibă rost..

Nu-i vina Ta de o voi pierde,
Căci ani de viață am avut,
Dar trebuia ca fapte bune
Să fac în ei, dar nu am vrut.

Îți mulțumesc, Iisuse Sfinte,
De ale vieții bucurii,
Dar dă-mi, Te rog, și fericirea
Cereștii Tale-Împărății,

Căci fericirile de astăzi
Nu-mi vor aduce vreun folos
De îmi voi pierde fericirea
În slava Domnului Hristos,

Când Maica Domnului Preasfânta
Ca luna de pe cer va fi,
Iar sfinții cei de multe feluri
Ca stelele vor străluci,

Iar stea de stea în strălucire
Se va deosebi atunci,
Precum în viață fiecare
Plinit-a sfintele-Ți porunci,

Apoi în urmă păcătoșii
Ce s-au umplut prin plâns de Har,
Precum femeia desfrânată
Sau ca acel umil tâlhar,

Sau ca Maria Egipteanca
Ce s-a învrednicit de zbor.
O, dă-mi și mie, Milostive,
Puțin din pocăința lor..

Îți mulțumesc, Iisuse Sfinte,
Și pentru darul cel mai mic,
Dar nu se poate să-mi dai totul
Aici, iar dincolo nimic,

De-aceea, Doamne, cad la Tine
Și cu suspinuri Te implor:
În veșnicia slavei Tale
Primește-mă când o să mor!