Poezie RUTINĂ... RUGINĂ... RUINĂ!

Trăiești cumva într-o rutină?
Și ești de toate plictisit?
Celor din jur le bagi de vină
Fiind mereu nemulțumit?

Îți amintești cum altădată
Timp pentru Dumnezeu aveai,
Cu-o dragoste înflăcărată
Spre slava Lui te dăruiai…?

Mai știi ce dor, ce pasiune
Neîncetat te însoțeau,
Stăteai plecat în rugăciune
Și zorii astfel te prindeau?

Îl implicai pe Domnu-n toate,
Era pe primul loc mereu;
Lucrări mărețe, minunate
Trăiai ades cu Dumnezeu.

Acum pasiv, fără putere
Tu stai deoparte și privești,
Iar frumusețea-ți sfântă piere..
Ai început să ruginești.

Căci plictiseala și rutina
Trăite timp îndelungat
Aduc în viața ta rugina,
Aduc trăirea în păcat.

Și-ncet, încet ajungi creștine
De pofte și plăceri robit,
Nu îți mai e deloc rușine
Deși cândva le-ai osândit.

Ce stare grea...să fii rugină,
Ceva murdar, de lepădat...
În loc să arzi, să fii lumină
Sclipind ca aurul curat...!

În loc să fii o piatră vie
În templul sfânt al lui Hristos,
Să strălucești spre veșnicie
Tot mai puternic, mai frumos...!

Dar vai, mai grav e că rugina
De nu-i tratată imediat
Aduce-n viața ta ruina,
Și nu mai poți să fii salvat.

Ridică-te, cere-I iertare
Lui Dumnezeu cât îți dă har!
Nu mai e timp de amânare,
Mâine-i târziu, e în zadar.

Duhul Său sfânt să îți vorbească,
Să schimbe astăzi viața ta,
Să nu-ți dea pace, să-ți trezească
Un dor după prezența Sa.

Să pună iar în tine focul
Iubirii sfinte, cea dintâi;
Când erai gata să lași totul
Ca lângă Domnul să rămâi.

Adu-ți aminte că Acasă
Te-așteaptă Tatăl să îți dea
Îmbrățisarea Lui duioasă
Cum nimeni nu ți-a dat cândva.

Cu ochii umezi, în tăcere,
Și-n palmele-I cu semn de cui,
Suspină Domnul de durere
Topit după copilul Lui….