Diavolul, ca toate celelalte ființe, nu poate să facă decât ceea ce îi e îngăduit de Dumnezeu, un exemplu grăitor în această privință rămâne neprihănitul Iov, asupra vieții căruia Satana nu a avut nicio putere. Deși el dorește să urmăm calea lui, nu are nicio putere asupra inimilor noastre, atâta timp cât pe ele se află pecetea lui Dumnezeu.
Diavolul este o ființă spirituală. În Ezechiel este numit "Heruvim ocrotitor", un heruvim de o desăvârșită frumusețe. Cercetătorii Bibliei susțin că acesta ar fi fost un arhanghel. Eu, personal, chiar mă gândeam de unde să fi plecat această idee, și am ajuns la concluzia că un text care ar putea face o vagă referire la statutul de arhanghel, ar putea fi pasajul în care se spune despre lupta dintre el și arhanghelul Mihail pentru trupul lui Moise. Detaliul care ar putea fi considerat sugestiv este menționat în pasajul respectiv, și anume că arhanghelul Mihail nu a îndrăznit să spună decât: "Domnul să te mustre!", sugerând astfel o egalitate între cei doi. Mă rog, poate explicația nu e cea mai bună, dar întrucât îmi aparține, mi-o asum așa cum e.