Postări membru Cristi41 în topicul ~ Cine poate să trăiscă ca Isus?

Tocmai de aceea am spus și eu ce am spus. Dar, putem fi altfel dacă asta ne dorim. Isus, ne-a chemat la blândețe, la răbdare. Dumnezeu, nu se mulțumește cu jumătate, cu întreg. Și așa este și corect. Trebuie să existe o deosebire între noi și ceilalți. Asta e părerea mea. Dacă vrem cu adevărat, se poate cu siguranță.

Intră
Păi, nu prea pot să trăiască ca Isus, decât cei neprihăniți. Noi, suntem păcătoși, ne enervăm și dacă ceva ne cade din mână, când cineva ne spune ceva ce nu ne convine, când cineva nu spune ca și noi, etc. Atunci cum am putea noi păcătoșii să trăim ca Isus care nu avea păcat, care era sfânt? Dar putem încerca, nu costă nimic. Omul e stăpân pe corpul lui, pe gândirea lui, pe privirea și pe vorbele lui. Dacă se poate înfrâna, atunci nu va fi așa de greu să încerce să trăiască ca și Domnul Isus.

Intră
Pagina 1 din 1
Forum >> Noul Testament >> Topic ~ Cine poate să trăiscă ca Isus? >> Postări membru Cristi41 în topicul ~ Cine poate să trăiscă ca Isus? | Salvatorul.ro
meniu prim
Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. ( 1 Petru 2:21 )