Știre Săptămână de evanghelizare la Biserica LA BISERICA „BETEL” SALONTA

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 177
Scrisa:
BBCode: [url=/stire/id/596-s-pt-m-n-de-evanghelizare-la-biserica-la-biserica-betel-salonta]Săptămână de evanghelizare la Biserica LA BISERICA „BETEL” SALONTA[/url]
„Fiul i-a zis: ‚Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău'. Dar tatăl a zis robilor săi: ‚Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit'. Şi au început să se veselească".Bucuria Tatălui Ceresc la întâlnirea fiului risipitor și rătăcitor din textul Evangheliei după Luca (15: 21-24) din Sfânta Scriptură a Noului Testament animă în aceste zile comunitatea creștină a Bisericii Baptiste „Betel" din Salonta care, începând de Duminică, 31 martie, până în prima Duminică din luna aprilie (7 martie 2013) organizează Săptămâna de Evanghelizare pentru municipiul Salonta și împrejurimi.Vestea Bună a Mântuirii sufletului omenesc prin Jertfa biruitoare a Domnului Isus Hristos va fi predicată din Biblie la Biserica situată pe strada J. Calvin nr. 40, în fiecarea seară a Săptămânii de Evanghelizare, de pastorii invitați din Oradea, Arad, Micherechi (Ungaria), Avram Iancu și Hidișelu de Sus. În cadrul serviciilor divine, orchestra de madoline, fanfara, corul bărbătesc și corul mixt, precum și grupurile de tineri și de copii ale Bisericii „Betel" vor prezenta programe speciale de laudă și închinare aduse lui Dumnezeu.Duminică, de la ora 17:00, în prima seară de Evanghelizare, chemarea la întâlnirea cu Mântuitorul și Mijlocitorul Isus Hristos, prin pocăință și credință, va fi predicată de Mihai Cociubei, pastorul Bisericilor baptiste din Avram Iancu, Mărțihaz, Homorog și Ianoșda, iar în fiecare seară a săptămânii viitoare, de la ora 18:00, Vestea Bună a Împăcării cu Dumnezeu va fi adusă de pastorii din Oradea - Florin Negruț (luni), vicepreședinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din Oradea și Daniel Tanc (marți), de către pastorul Bisericii din Micherechi - Petrică Crețu (miercuri), de pastorul Ion Damian din Arad (joi) și de pastorul Cristi Vidican de la Biserica din Hidișelu de Sus (vineri).În Duminica din 7 aprilie, de la ora 17:00, pastorul Doru Hnatiuc de la Biserica Emanuel din Oradea, vicepreședinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din Oradea și Satu-Mare va predica Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul Serviciului Divin de seară, moment care va încheia prima Săptămână de Evanghelizare a municipiului Salonta din acest an."Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește. - Aceste cuvinte sfinte au fost rostite de Domnul Isus Hristos într-o zi de Sabat, pe când ieșea din casa unui fruntaș al fariseilor unde prânzise. Mesajul Fiului lui Dumnezeu era adresat atunci tuturor vameșilor și păcătoșilor, fariseilor și cărturarilor, ucenicilor și noroadelor care se apropiau de El să-L asculte, iar astăzi, nouă tuturor, indiferent de apartenență socială, etnică sau religioasă. Mântuitorul ne împărtășește bucuria din Cerul lui Dumnezeu pentru sufletul păcătos care se pocăiește. Primul pas în această bucurie divină este ascultarea, primirea și împlinirea, din adâncul inimii, a Cuvântului lui Dumnezeu, a chemării Celui ce a murit pe Cruce pentru iertarea și ștergerea păcatului. Vă așteptăm cu dragoste la Biserica „Betel" să împărtășim acum, aici, în Salonta și acolo, în Ceruri, în veșnicia lui Dumnezeu, această bucurie vestită și garantată de însuși Isus Hristos - Domnul și Dumnezeul nostru", ne-a declarat Florin Cociubei, pastorul Bisericilor baptiste „Betel" din Salonta și „Credința" din Mădăras.Sorin PETRACHE.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Știri >> Știri, categoria DIVERSE >> Știre Săptămână de evanghelizare la Biserica LA BISERICA „BETEL” SALONTA | Salvatorul.ro
meniu prim
A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte în orice primejdie cu orice risc, ci a fi hotărât întotdeauna de a fi de partea adevărului.