Biblia DCC Geneza capitolul 1

Setări Biblia

Facerea lumii.

1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
Ioan 1.1-2
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. ;Evr 1.10
Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. ;Ps 8.3
Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, ;Ps 33.6
Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. ;Ps 89.11-12
Ale Tale sunt cerurile şi pământul, Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea. ;Ps 102.25
Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. ;Ps 136.5
Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui! ;Ps 146.6
El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci. ;Isa 44.24
Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine? ;Ier 10.12
Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. ;Ier 51.15
El a făcut pământul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui. ;Zah 12.1
Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el: ;Fapt 14.15
„Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele. ;Fapt 17.24
Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. ;Col 1.16-17
Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. ;Evr 11.3
Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. ;Apoc 4.11
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” ;Apoc 10.6
şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ;

Lumina.

2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
Ps 33.6
Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui. ;Isa 40.13-14
Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? ;
3. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Ps 33.9
Căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă. ;2Cor 4.6
Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. ;
4. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
Ps 74.16
A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele. ;Ps 104.20
Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare; ;

Cerul.

6. Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”
Iov 37.18
Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? ;Ps 136.5
Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui! ;Ier 10.12
Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. ;Ier 51.15
El a făcut pământul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui. ;
7. Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
Prov 8.28
când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, ;Ps 148.4
Lăudaţi-L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri! ;
8. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

Pământul.

9. Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.
Iov 26.10
A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric. ;Iov 38.8
Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? ;Ps 33.7
El îngrămădeşte apele mării într-un morman şi pune adâncurile în cămări. ;Ps 95.5
A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul: ;Ps 104.9
Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul. ;Ps 136.6
Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! ;Prov 8.29
când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, ;Ier 5.22
Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec. ;2Pet 3.5
Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei ;
10. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 1 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Biblia DCC Geneza capitolul 1 | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu spune Domnului ce mare e furtuna, ci spune furtunii ce mare e Domnul tău!