Biblia DCC 2 Imparati capitolul 22
Iosia, împăratul lui Iuda.
1. Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia din Boţcat.
2Cron 34.1Iosia avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. ;
Ios 15.39Lachis, Boţcat, Eglon, ;
2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.
Deut 5.32Luaţi seama, dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga. ;
3. În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
2Cron 34.8În al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a curăţat ţara şi Casa, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii, şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă Casa Domnului Dumnezeului său. ;
4. „Suie-te la marele preot Hilchia şi spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
2Imp 12.4Ioas a zis preoţilor: „Tot argintul închinat şi adus în Casa Domnului, argintul ieşit la numărătoare, şi anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după preţuirea făcută, şi tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa Domnului, ;
2Imp 12.9Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i-a făcut o gaură în capac şi a pus-o lângă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoţii care păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului. ;
Ps 84.10Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii! ;
5. Să se dea argintul acesta în mâinile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
2Imp 12.11Încredinţau argintul cântărit în mâinile celor însărcinaţi cu facerea lucrărilor în Casa Domnului. Şi dădeau argintul acesta teslarilor şi lucrătorilor care lucrau la Casa Domnului, ;
6. anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor Casei.
7. Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”
2Imp 12.15Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit. ;
Cartea legii găsită.
8. Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
Deut 31.24După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele Legii acesteia, ;
2Cron 34.14În clipa când au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului dată prin Moise. ;
9. Apoi logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului şi a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în Casă şi l-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
10. Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
meniu primNu-ți fie frică de opoziție! Ține minte că zmeul se ridică împotriva vântului, nu cu vântul.