Biblia DCC Iov capitolul 4

Setări Biblia

Cuvântarea lui Elifaz către Iov.

1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3. De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile slăbite.
Isa 35.3
Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. ;
4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii care se îndoiau.
Isa 35.3
Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. ;
5. Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
Iov 1.1
Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău. ;
6. Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?
Prov 3.26
căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere. ;
7. Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
Ps 37.25
Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea. ;
8. După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
Ps 7.17
Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt. ;Prov 22.8
Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera, şi nuiaua nelegiuirii lui este gata. – ;Osea 10.13
Aţi arat răul, aţi secerat nelegiuirea şi aţi mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji. ;Gal 6.7-8
Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. ;
9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
10. Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!
Ps 58.6
Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei! ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 42
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iov >> Biblia DCC Iov capitolul 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu-mi ascunde fața Ta, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu ești ajutorul meu: nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!