Biblia DCC Psalmii capitolul 24
Un psalm al lui David.
1. Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
Ex 9.29Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul! ;
Ex 19.5Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; ;
Deut 10.14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. ;
Iov 41.11Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu. ;
Ps 50.12Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. ;
1Cor 10.26-28Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” ;
2. Căci El l-a întemeiat pe mări şi l-a întărit pe râuri.
Gen 1.9Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. ;
Iov 38.6Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, ;
Ps 104.5Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina. ;
Ps 136.6Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! ;
2Pet 3.5Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei ;
3. Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? –
Ps 15.1Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? ;
4. Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.
Isa 33.15-16Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, ;
Iov 17.9Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult. ;
1Tim 2.8Vreau, dar, ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. ;
Mat 5.8Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! ;
Ps 15.4El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui. ;
5. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.
6. Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov. – (Oprire)
Ps 27.8Inima îmi zice din partea Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut! ;
Ps 105.4Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui! ;
7. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –
Isa 26.2Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. ;
Ps 97.6Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui. ;
Hag 2.7voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor. ;
Mal 3.1„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor. ;
1Cor 2.8şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. ;
8. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
9. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –
10. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! – (Oprire)
Pagina 1 din 1
meniu primSupuneți-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. ( Iacov 4:7 )