Biblia DCC Psalmii capitolul 9

Setări Biblia

Către mai marele cântăreţilor.

1. Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.
2. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău, Dumnezeule preaînalt,
Ps 5.11
Atunci toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor înveseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău. ;Ps 56.2
Toată ziua mă hărţuiesc potrivnicii mei; sunt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi. ;Ps 83.18
Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul. ;
3. pentru că vrăjmaşii mei dau înapoi, se clatină şi pier dinaintea Ta.
4. Căci Tu îmi sprijini dreptatea şi pricina mea şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un judecător drept.
5. Tu pedepseşti neamurile, nimiceşti pe cel rău, le ştergi numele pentru totdeauna şi pe vecie.
Deut 9.14
Lasă-Mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.” ;Prov 10.7
Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte. – ;
6. S-au dus vrăjmaşii! N-au rămas din ei decât nişte dărâmături veşnice! Nişte cetăţi dărâmate de Tine! Li s-a şters pomenirea!
7. Ei s-au dus, dar Domnul împărăţeşte în veac şi Şi-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.
Ps 102.12-26
Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. ;Evr 1.11
Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; ;
8. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.
Ps 96.13
înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, după credincioşia Lui. ;Ps 98.9
înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, cu nepărtinire. ;
9. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.
Ps 32.7
Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire) ;Ps 37.39
Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului. ;Ps 46.1
Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. ;Ps 91.2
zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” ;
10. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
Ps 91.14
„Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 9 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Biblia DCC Psalmii capitolul 9 | Salvatorul.ro
meniu prim
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.