Biblia DCC Exodul capitolul 13
Paştele şi întâii născuţi.
1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2. „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.”
Ex 13.12-15să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. ;
Ex 22.29-30Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. ;
Ex 34.19Orice întâi născut este al Meu, chiar orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. ;
Lev 27.26Nimeni nu va putea să închine Domnului pe întâiul născut din vita lui, care chiar este al Domnului ca întâi născut: fie bou, fie miel, este al Domnului. ;
Num 3.13Căci orice întâi născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întâii născuţi din Israel, atât din oameni, cât şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.” ;
Num 8.16-17Căci ei Îmi sunt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întâilor născuţi, din toţi întâii născuţi ai copiilor lui Israel. ;
Num 18.15Orice întâi născut din orice trup, pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni, cât şi din dobitoace, să fie al tău. Numai să laşi să se răscumpere întâiul născut al omului şi să laşi să se răscumpere şi întâiul născut al unui dobitoc necurat. ;
Deut 15.19Să închini Domnului Dumnezeului tău pe orice întâi născut de parte bărbătească din cireada şi turma ta. Să nu munceşti cu întâiul născut al vacii tale, să nu tunzi pe întâiul născut al oilor tale. ;
Luc 2.23după cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului” – ;
3. Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită.
Ex 12.42Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor. ;
Deut 16.3În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului. ;
Ex 6.1Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.” ;
Ex 12.8Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azime şi cu verdeţuri amare. ;
4. Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.
Ex 23.15Să ţii sărbătoarea Azimelor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. ;
Ex 34.18Să ţii sărbătoarea Azimelor: timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt. ;
Deut 16.1Păzeşte luna spicelor şi prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea. ;
5. Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta:
Ex 3.8M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. ;
Ex 6.8Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.” ;
Ex 12.25-26Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. ;
6. Timp de şapte zile, să mănânci azime; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.
Ex 12.15-16Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. ;
7. În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azime; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.
Ex 12.19Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. ;
8. Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.”
Ex 13.14Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?”, să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; ;
Ex 12.26Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?”, ;
9. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.
Ex 13.16Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.” ;
Ex 12.14Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. ;
Num 15.39Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie. ;
Deut 6.8Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. ;
Deut 11.18Puneţi-vă, dar, în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri. ;
Prov 1.9Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău. ;
Isa 49.16Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! ;
Ier 22.24Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo. ;
Mat 23.5Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; ;
10. Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an.
Ex 12.14-24Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. ;
meniu primZiua de ieri e istorie, ziua de mâine e mister, ziua de azi e un dar de la Dumnezeu. Bucură-te de acest dar!