Biblia DCC Proverbele capitolul 14
11. Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori. –
12. Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. –
13. De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. –
14. Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el. –
15. Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. –
16. Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. –
17. Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. –
18. Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. –
19. Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. –
20. Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. –
meniu primCei care pun înaintea oricărei acţiuni îndoiala, aceia vor pierde cu siguranţă. (Vasile Gavrilescu)