Biblia DCC Proverbele capitolul 16

Setări Biblia
1. Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –
Prov 16.9
Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. – ;Prov 19.21
Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. – ;Prov 20.24
Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? ;Ier 10.23
Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. ;Mat 10.19-20
Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; ;
2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –
Prov 21.2
Omul socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul. ;1Sam 16.7
Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” ;
3. Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. –
Ps 37.5
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, ;Ps 55.22
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. ;Mat 6.25
De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? ;Luc 12.22
Isus a zis apoi ucenicilor Săi: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. ;1Pet 5.7
Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. ;
4. Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –
Isa 43.7
pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.” – ;Rom 11.36
Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. ;Iov 21.30
Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mâniei, el scapă. ;Rom 9.22
Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru piere; ;
5. Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –
Prov 6.17
ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, ;Prov 8.13
Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu. ;Prov 11.21
Hotărât: cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată. ;
6. Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –
Dan 4.27
De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” ;Luc 11.41
Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate. ;Prov 14.16
Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. – ;
7. Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –
8. Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. –
Ps 37.16
Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul multor răi. ;Prov 15.16
Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare! – ;
9. Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –
Prov 16.1
Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. – ;Prov 19.21
Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. – ;Ps 37.23
Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui; ;Prov 20.24
Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? ;Ier 10.23
Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. ;
10. Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. –

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 16 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Proverbele >> Biblia DCC Proverbele capitolul 16 | Salvatorul.ro
meniu prim
Iar acum, Domnul vorbește și zice: " În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic. " ( Isaia 16:14 )