Biblia DCC Eclesiastul capitolul 1
11. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Deşertăciunea tuturor lucrurilor.
12. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
13. Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
14. Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!
15. Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
16. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
17. Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.
18. Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.
meniu primFiți răbdători în toate și mulțumiți-I Domnului chiar și în încercare, căci numai la El aveți salvare!