Biblia DCC Isaia capitolul 29

Setări Biblia
1. „Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărât David! Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.
Ezec 43.15-16
Altarul avea o vatră de patru coţi; şi din vatra altarului se înălţau patru coarne. ;2Sam 5.9
David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo. ;
2. Apoi voi împresura pe Ariel; plânsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.
3. Căci te voi împresura din toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta.
4. Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.
Isa 8.19
Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? ;
5. Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care zboară, şi aceasta deodată, într-o clipă.
Isa 25.5
Cum domoleşti căldura într-un pământ arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăbuşite cântările de biruinţă ale asupritorilor. – ;Iov 21.18
să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej? ;Isa 17.13
Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej. ;Isa 30.13
de aceea, nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt care, spărgându-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într-o clipă: ;
6. De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.
Isa 28.2
Iată că vine de la Domnul un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şuvoaie de ape, care o doboară cu putere la pământ. ;Isa 30.30
Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină. ;
7. Şi ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuii lui, strângându-l de aproape.
Isa 37.36
Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte. ;
8. După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” –
Iov 20.8
Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte. ;Ps 73.20
Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! ;
9. Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi! – Ei sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.
Isa 28.7-8
Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă. ;Isa 51.21
De aceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă: ;
10. Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, prorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor.
Rom 11.8
după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.” ;Ps 69.23
Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele! ;Isa 6.10
Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.” ;1Sam 9.9
Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. – ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 29 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Biblia DCC Isaia capitolul 29 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă! Trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima! ( Psalmii 16:2 )