Biblia DCC Isaia capitolul 34

Setări Biblia
1. Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte! S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!
2. Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvârşire, le măcelăreşte de tot.
3. Morţii lor sunt aruncaţi, trupurile lor moarte miros greu, şi se topesc munţii de sângele lor.
4. Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, şi toată oştirea lor cade cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin.
5. „Căci sabia Mea – zice Domnul – s-a îmbătat în ceruri; iată, se va coborî asupra Edomului, asupra poporului pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.
6. Sabia Domnului este plină de sânge, unsă cu grăsime, cu sângele mieilor şi ţapilor, cu grăsimea rinichilor berbecilor; căci Domnul ţine un praznic de jertfe la Boţra, şi un mare măcel este în ţara Edomului.
7. Bivolii cad împreună cu ei, şi boii, împreună cu taurii; ţara lor se adapă cu sânge, şi ţărâna se umple de grăsime.”
8. Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion.
9. Pâraiele Edomului se vor preface în smoală, şi pulberea lui în pucioasă; da, ţara lui va fi ca smoala care arde.
10. Nu se va stinge nici zi, nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci.

Pagina 1 din 2
capitolul 34 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Biblia DCC Isaia capitolul 34 | Salvatorul.ro
meniu prim
Alege ce iubești, apoi iubește ce ai ales!