Biblia DCC Ieremia capitolul 23
Păstorii lui Israel.
1. „Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul.”
Ier 10.21Păstorii s-au prostit, n-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propăşit şi li se risipesc toate turmele. ;
Ier 22.22Pe toţi păstorii tăi îi va paşte vântul, şi cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit de ruşine şi vei roşi din pricina întregii tale răutăţi. ;
Ezec 34.2„Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Proroceşte şi spune-le lor, păstorilor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma? ;
2. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: „Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre, zice Domnul.
Ex 32.34Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” ;
3. Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte, şi se vor înmulţi.
Ier 32.37Iată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo. ;
Ezec 34.13Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării. ;
4. Voi pune peste ele păstori care le vor paşte; nu le va mai fi teamă, nici groază, şi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.
Ier 3.15Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune. ;
Ezec 34.23Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. ;
5. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară.
Isa 4.2În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. ;
Isa 11.1Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. ;
Isa 40.10-11Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. ;
Ier 33.14-16Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda. ;
Dan 9.24Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. ;
Zah 3.8Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. – Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla. ;
Zah 6.12Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul Lui şi va zidi Templul Domnului. ;
Ioan 1.45Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” ;
Ps 72.2Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire. ;
Isa 9.7El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor. ;
Isa 32.1-18Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire. ;
6. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!”
Deut 33.28Israel este fără frică în locuinţa lui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură roua. ;
Zah 14.11Ei vor locui în el şi nu va mai fi niciun blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit. ;
Ier 32.37Iată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo. ;
Ier 33.16În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră.” ;
1Cor 1.30Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, ;
7. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!”
Ier 16.14-15De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” ;
8. Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipisem!” Şi vor locui în ţara lor.”
Isa 43.5-6Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus. ;
Ier 23.3Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte, şi se vor înmulţi. ;
9. Asupra prorocilor. Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om ameţit de vin, din pricina Domnului şi din pricina sfintelor Lui cuvinte.
Hab 3.16Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului? ;
10. Căci ţara este plină de preacurvii şi ţara se jeleşte din pricina jurămintelor; câmpiile pustiului sunt uscate. Toată alergătura lor ţinteşte numai la rău şi toată vitejia lor este pentru nelegiuire!
Ier 5.7-8„Cum să te iert? – zice Domnul – Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei! ;
Ier 9.2O! dac-aş avea un han de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş depărta de el! Căci toţi sunt nişte preacurvari şi o ceată de mişei. ;
Osea 4.2-3Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri. ;
Ier 9.10Munţii vreau să-i plâng şi să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie; căci sunt arse de tot şi nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului şi dobitoacele au fugit şi au pierit. ;
Ier 12.4Până când să se jelească ţara şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: „El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!” – ;
meniu primDupă cum trupul fără duh este mort, tot așa, și credința fără fapte este moartă. ( Iacov 2:26 )