Biblia DCC Ieremia capitolul 30

Setări Biblia

Întoarcerea din robie.

1. Iată cuvântul rostit lui Ieremia din partea Domnului:
2. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am spus.
3. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinşii de război ai poporului Meu, Israel şi Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în ţara pe care am dat-o părinţilor lor, şi o vor stăpâni.”
Ier 30.18 ;Ier 32.44 ;Ezec 39.25 ;Amos 9.14-15 ;Ier 16.15 ;
4. Iată însă cuvintele pe care le-a rostit Domnul asupra lui Israel şi asupra lui Iuda:
5. Aşa vorbeşte Domnul: „Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace!
6. Întrebaţi şi vedeţi dacă nu cumva naşte vreun bărbat! Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mâinile pe coapse ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele?
Ier 4.31 ;Ier 6.24 ;
7. Vai! căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea.
Ioel 2.11-31 ;Amos 5.18 ;Tef 1.14 ;Dan 12.1 ;
8. În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile, şi străinii nu-l vor mai supune.
9. Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor şi împăratului lor David pe care li-l voi scula.
Isa 55.3-4 ;Ezec 34.23 ;Ezec 37.24 ;Osea 3.5 ;Luc 1.69 ;Fapt 2.30 ;Fapt 13.23 ;
10. De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată şi îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăşi, va avea odihnă şi linişte; şi nu-l va mai tulbura nimeni.
Isa 41.13 ;Isa 43.5 ;Isa 44.2 ;Ier 46.27-28 ;Ier 3.18 ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 30 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Biblia DCC Ieremia capitolul 30 | Salvatorul.ro
meniu prim
Când îmi îndrept puțin privirea la tot ce am în jurul meu, mă simt dator cu mulțumirea să mă întorc spre Dumnezeu.