Biblia DCC Osea capitolul 6
1. „Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
Deut 32.39Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea. ;
1Sam 2.6Domnul omoară şi învie, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo. ;
Iov 5.18El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte. ;
Osea 5.14Voi fi ca un leu pentru Efraim şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâşia şi apoi voi pleca, voi lua, şi nimeni nu-Mi va răpi prada. ;
Ier 30.17Dar te voi vindeca şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: „Cel izgonit”, „Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.” ;
2. El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.
1Cor 15.4că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; ;
3. Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!” –
Isa 54.13Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi. ;
2Sam 23.4este ca lumina dimineţii când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolţească din pământ verdeaţa.” ;
Ps 72.6va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede care udă câmpia. ;
Iov 29.23Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară. ;
4. „Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă şi ca roua care trece curând.
Osea 11.8Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! ;
Osea 13.3De aceea, vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn. ;
5. De aceea îi voi biciui prin proroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, şi judecăţile Mele vor străluci ca lumina!
Ier 1.10Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.” ;
Ier 5.14De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, cuvântul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta. ;
Ier 23.29Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca? ;
Evr 4.12Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. ;
6. Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!
1Sam 15.22Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. ;
Ecl 5.1Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. ;
Mic 6.8Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? ;
Mat 9.13Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” ;
Mat 12.7Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. ;
Ps 50.8-9Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. ;
Prov 21.3A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decât jertfele. ;
Isa 1.11„Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. ;
Ier 22.16Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? – zice Domnul. ;
Ioan 17.3Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. ;
7. Dar ei au călcat legământul, ca oricare om de rând; şi nu Mi-au fost credincioşi atunci.
Osea 8.1Pune trâmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu şi au păcătuit împotriva Legii Mele. ;
Osea 5.7Au fost necredincioşi Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiţi o lună nouă cu avuţiile lor. ;
8. Galaadul este o cetate de nelegiuiţi, plină de urme de sânge!
Osea 12.11Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre pe brazdele câmpiilor. ;
9. Ceata preoţilor este ca o ceată de tâlhari care stă la pândă, săvârşind omoruri pe drumul Sihemului; da, se dedau la mişelii.
Ier 11.9Domnul mi-a zis: „Este o uneltire între bărbaţii lui Iuda şi între locuitorii Ierusalimului. ;
Ezec 22.25Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui ca să înghită sufletele ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui. ;
Osea 5.1-2Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata, pentru că aţi fost o cursă la Miţpa şi un laţ întins pe Tabor! ;
10. În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curveşte, Israel se spurcă.
Ier 5.30Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. ;
Osea 4.12-17Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor. ;