Biblia DCC Zaharia capitolul 9
Neamurile biruite. Ierusalimul izbăvit.
1. Iată prorocia, cuvântul Domnului despre ţara Hadrac; şi va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor şi peste toate seminţiile lui Israel.
Ier 23.33 ;
Amos 1.3 ;
2Cron 20.12 ;
Ps 145.15 ;
3. Tirul şi-a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea şi aur ca noroiul de pe uliţe.
Iov 27.16 ;
Ezec 28.4-5 ;
4. Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare, şi el însuşi va fi ars cu foc.
Isa 23.1 ;
Ezec 26.17 ;
5. Ascalonul va vedea lucrul acesta, şi se va teme; Gaza, de asemenea, şi o va apuca un puternic cutremur; Ecronul, de asemenea, căci nădejdea lui va fi dată de ruşine; va pieri împăratul din Gaza, şi Ascalonul nu va mai fi locuit.
Ier 47.1-5 ;
Tef 2.4 ;
6. „Străinul se va aşeza în Asdod, şi voi frânge mândria filistenilor.
Amos 1.8 ;
7. Îi voi scoate sângele din gură şi urâciunile idoleşti dintre dinţi, ca să fie şi el o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru şi să fie ca o căpetenie din Iuda, şi Ecronul, ca iebusiţii.
8. Voi tăbărî în jurul Casei Mele ca s-o apăr împotriva unei oştiri, împotriva celor ce se duc şi vin, şi nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.
Ps 34.7 ;
Zah 2.5 ;
Isa 60.18 ;
Ezec 28.24 ;
Ex 3.7 ;
10. Voi nimici carele de război din Efraim şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea şi va stăpâni de la o mare la cealaltă şi de la Râu până la marginile pământului.
Osea 1.7 ;
Osea 2.18 ;
Mic 5.10 ;
Hag 2.22 ;
Efes 2.14-17 ;
Ps 72.8 ;