Biblia DCC Numeri capitolul 24
1. Balaam a văzut că Domnul găseşte cu cale să binecuvânteze pe Israel şi n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece; ci şi-a întors faţa spre pustiu.
Num 23.3-15Balaam a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieşi înainte; şi ce-mi va descoperi, îţi voi spune.” Şi s-a dus pe un loc înalt. ;
2. Balaam a ridicat ochii şi a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
Num 2.2„Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tăbărască în faţa şi împrejurul Cortului întâlnirii. ;
Num 11.25Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el şi L-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi, de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit. ;
1Sam 10.10Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor. ;
1Sam 19.20-23Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul, şi au început şi ei să prorocească. ;
2Cron 15.1Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, ;
3. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, omul cu ochii deschişi,
Num 23.7-18Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Balac m-a adus din Aram. Împăratul Moabului m-a chemat din munţii răsăritului, zicând: „Vino şi blestemă-mi pe Iacov! Vino şi defaimă-mi pe Israel!” ;
4. cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:
1Sam 19.24S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între proroci?” ;
Ezec 1.28Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea. ;
Dan 8.18Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. ;
Dan 10.15-16Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut. ;
2Cor 12.2-4Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). ;
Apoc 1.10-17În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, ;
5. „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!
6. Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lângă un râu, ca nişte copaci de aloe, pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lângă ape.
Ps 1.3El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. ;
Ier 17.8Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod. ;
Ps 104.16Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El. ;
7. Apa curge din găleţile lui, şi sămânţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai presus de Agag, şi împărăţia lui ajunge puternică.
Ier 51.13Tu, care locuieşti lângă ape mari şi care ai vistierii nemărginite, ţi-a venit sfârşitul, şi lăcomia ta a ajuns la capăt! ;
Apoc 17.1-15Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. ;
1Sam 15.9Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă. ;
2Sam 5.12David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său, Israel. ;
1Cron 14.2David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că împărăţia lui s-a înălţat foarte mult, din pricina poporului Său, Israel. ;
8. Dumnezeu l-a scos din Egipt, tăria Lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele şi le prăpădeşte cu săgeţile Lui.
Num 23.22Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului. ;
Num 14.9Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” ;
Num 23.24Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică şi se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada şi n-a băut sângele celor ucişi.” ;
Ps 2.9Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” ;
Isa 38.13Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt! ;
Ier 50.17Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; şi acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului.” ;
Ps 45.5Săgeţile tale sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului. ;
Ier 50.9Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara de la miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui şi vor pune stăpânire pe el; săgeţile lor sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile goale. ;
9. Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: Cine îl va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!”
Gen 49.9Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula? ;
Gen 12.3Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. ;
Gen 27.29Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” ;
10. Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini şi a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!
Ezec 21.14-17Şi tu, fiul omului, proroceşte şi bate din mâini! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmăreşte din toate părţile. ;
Ezec 22.13De aceea, iată că bat din mâini din pricina lăcomiei pe care ai avut-o şi din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău. ;
Num 23.11Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!” ;
Deut 23.4-5pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. ;
Ios 24.9-10Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s-a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme. ;
Neem 13.2pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare. ;
meniu primLepădați, dar, orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă, de clevetire. ( 1 Petru 2:1 )