Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 15

Setări Biblia
21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
22. Atunci apostolii şi prezbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
23. Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
24. Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;
25. noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni şi să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
26. oamenii aceştia care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
27. Am trimis, dar, pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.
28. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,
29. adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!”

Hotărârea adusă în Antiohia.

30. Ei deci şi-au luat rămas bun de la biserică şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.
-
Pagina 3 din 5
Sari la pagina:
capitolul 15 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Faptele apostolilor >> Biblia DCC Faptele apostolilor capitolul 15 - pagina 3 | Salvatorul.ro
meniu prim
Când îmi îndrept puțin privirea la tot ce am în jurul meu, mă simt dator cu mulțumirea să mă întorc spre Dumnezeu.