Biblia DCC Deuteronomul capitolul 32

Setări Biblia
2Sam 22.3
Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
2Sam 23.3
Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu
Ps 18.2-46
Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!
Hab 1.12
Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
2Sam 22.31
Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
Dan 4.37
Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”
Apoc 15.3
Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
Ier 10.10
Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui.
Iov 34.10
Ascultaţi-mă dar, oameni pricepuţi! Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic fărădelegea!
Ps 92.15
ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire.
Pagina 1 din 1
capitolul 32 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 32 >> Biblia DCC Deuteronomul capitolul 32 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu a zis: " Eu voi fi negreșit cu tine! "