Biblia DCC Iosua capitolul 14

Setări Biblia

Împărţirea ţării de la apus de Iordan.

1. Iată locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca moştenire în ţara Canaanului, pe care li le-au împărţit între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel:
Num 34.17-18
„Iată numele bărbaţilor care vor împărţi ţara între voi: preotul Eleazar şi Iosua, fiul lui Nun. ;
2. Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.
Num 26.55
Dar împărţirea ţării să se facă prin sorţi; s-o ia în stăpânire după numele seminţiilor părinţilor lor. ;Num 33.54
Să împărţiţi ţara prin sorţi, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare să le daţi o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic să le daţi o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorţi; s-o luaţi în stăpânire, după seminţiile părinţilor voştri. ;Num 34.13
Moise a dat porunca aceasta copiilor lui Israel şi a zis: „Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi prin sorţi şi pe care a poruncit Domnul s-o dea celor nouă seminţii şi jumătate. ;
3. Căci Moise dăduse o moştenire celor două seminţii şi jumătate de cealaltă parte a Iordanului; dar leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei.
Ios 13.8-33
Rubeniţii şi gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului: ;
4. Fiii lui Iosif alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi leviţilor nu li s-a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.
Gen 48.5
Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon. ;1Cron 5.1-2
Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel. – Căci el era întâiul născut, dar, pentru că a spurcat patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; totuşi Iosif n-a fost scris în spiţele de neam ca întâi născut. ;
5. Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul, şi au împărţit ţara.
Num 35.2
„Porunceşte copiilor lui Israel să dea leviţilor, din moştenirea pe care o vor avea, nişte cetăţi în care să poată locui. Să mai daţi leviţilor şi un loc gol împrejurul acestor cetăţi. ;Ios 21.2
Le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: „Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.” ;

Caleb câştigă Hebronul.

6. Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, i-a zis: „Ştii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine şi cu privire la tine, la Cades-Barnea.
Num 32.12
afară de Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, şi Iosua, fiul lui Nun, care au urmat în totul calea Domnului.” ;Ios 15.17
Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a pus mâna pe ea; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa, Acsa. ;Num 14.24-30
Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. ;Deut 1.36-38
afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.” ;Num 13.26
Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustiul Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării. ;
7. Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată.
Num 13.6
pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune; ;Num 14.6
Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele, ;
8. Fraţii mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu.
Num 13.31-32
Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” ;Deut 1.28
Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.” ;Num 14.24
Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni. ;Deut 1.36
afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.” ;
9. Şi în ziua aceea Moise a jurat şi a zis: „Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.”
Num 14.23-24
toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea. ;Deut 1.36
afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.” ;Ios 1.3
Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. ;Num 13.22
S-au suit pe la miazăzi şi au mers până la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt. ;
10. Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani.
Num 14.30
nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 14 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iosua >> Biblia DCC Iosua capitolul 14 | Salvatorul.ro
meniu prim
Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții. ( Proverbele 14:27 )