Biblia DCC Iosua capitolul 20

Setări Biblia

Cele şase cetăţi de scăpare.

1. Domnul a vorbit lui Iosua şi a zis:
2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Hotărâţi-vă, cum v-am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare,
Ex 21.13
Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă. ;Num 35.6-14
Dintre cetăţile pe care le veţi da leviţilor, şase să fie cetăţi de scăpare unde va putea să fugă ucigaşul, şi afară de acestea, să le mai daţi alte patruzeci şi două de cetăţi. ;Deut 19.2-9
să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău. ;
3. unde să poată fugi ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă de gând să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.
4. Ucigaşul să fugă într-una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii şi să spună întâmplarea lui bătrânilor cetăţii aceleia; ei să-l primească la ei în cetate şi să-i dea o locuinţă, ca să locuiască împreună cu ei.
Rut 4.1-2
Boaz s-a suit la poarta cetăţii şi s-a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Şi el s-a apropiat şi s-a oprit. ;
5. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaş în mâinile lui; căci fără să vrea a omorât pe aproapele lui şi fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte.
Num 35.12
Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat. ;
6. El să rămână în cetatea aceasta până se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre iarăşi în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise.”
Num 35.12-25
Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat. ;
7. Ei au pus deoparte Chedeşul, în Galileea, pe muntele lui Neftali; Sihemul, pe muntele lui Efraim; şi Chiriat-Arba, sau Hebronul, pe muntele lui Iuda.
Ios 21.32
şi din seminţia lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Chedeş din Galileea şi împrejurimile ei, Hamot-Dor şi împrejurimile lui şi Cartanul şi împrejurimile lui; trei cetăţi. ;1Cron 6.76
şi din seminţia lui Neftali, Chedeş din Galileea cu locurile lui de păşunat, Hamon cu locurile lui de păşunat şi Chiriataim cu locurile lui de păşunat. ;Ios 21.21
Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Sihemul şi împrejurimile lui, pe muntele lui Efraim, Ghezerul şi împrejurimile lui, ;2Cron 10.1
Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat. ;Ios 14.15
Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba: Arba fusese omul cel mai mare dintre anachiţi. Şi ţara s-a odihnit de război. ;Ios 21.11-13
Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, pe muntele lui Iuda, şi locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac. ;Luc 1.39
Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. ;
8. Şi de cealaltă parte a Iordanului, la răsăritul Ierihonului, a ales Beţerul, în pustiu, în câmpie, în seminţia lui Ruben; Ramot, în Galaad, în seminţia lui Gad; şi Golan, în Basan, în seminţia lui Manase.
Deut 4.43
Aceste cetăţi erau: Beţer, în pustiu, în câmpie, la rubeniţi; Ramot, în Galaad, la gadiţi, şi Golan, în Basan, la manasiţi. ;Ios 21.36
din seminţia lui Ruben: Beţerul şi împrejurimile lui, Iahţa şi împrejurimile ei, ;1Cron 6.78
iar de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit de Iordan: din seminţia lui Ruben, Beţer, în pustiu, cu locurile lui de păşunat, Iahţa cu locurile lui de păşunat, ;Ios 21.38
şi din seminţia lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Ramot din Galaad şi împrejurimile lui, Mahanaim şi împrejurimile lui, ;1Imp 22.33
Căpeteniile carelor văzând că nu este împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. ;Ios 21.27
Au dat fiilor lui Gherşon, dintre familiile leviţilor: din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Golan din Basan şi împrejurimile ei şi Beeştra şi împrejurimile ei; două cetăţi; ;
9. Acestea au fost cetăţile hotărâte pentru toţi copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fără voie să poată fugi în ele şi să nu moară ucis de mâna răzbunătorului sângelui, înainte de a se înfăţişa înaintea adunării.
Num 35.15
Aceste şase cetăţi să fie cetăţi de scăpare pentru copiii lui Israel, pentru străin şi pentru cel ce locuieşte în mijlocul vostru: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva fără voie. ;Ios 20.6
El să rămână în cetatea aceasta până se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre iarăşi în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise.” ;
Pagina 1 din 1
capitolul 20 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Iosua >> Biblia DCC Iosua capitolul 20 | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu privi la forța cotropitoare a întunericului din jurul tău; privește la Isus, și întristarea ta va fi preschimbată în bucurie!