Biblia DCC 1 Samuel capitolul 20

Setări Biblia

David înştiinţat de Ionatan.

1. David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?”
2. Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire; pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.”
3. David a zis iarăşi, jurând: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta şi va fi zis: „Să nu ştie Ionatan, căci s-ar întrista.” Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte.”
4. Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.”
5. Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia.
Num 10.10 ;Num 28.11 ;1Sam 19.2 ;
6. Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.”
1Sam 16.4 ;
7. Şi dacă va zice: „Bine!”, atunci robul tău n-are nimic de temut; dar dacă-l va apuca mânia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărât din partea lui.
Deut 1.23 ;2Sam 17.4 ;1Sam 25.17 ;Est 7.7 ;
8. Arată-ţi, dar, dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viaţa, de ce să mă mai duci până la tatăl tău?”
Ios 2.14 ;1Sam 20.16 ;1Sam 18.3 ;1Sam 23.18 ;2Sam 14.32 ;
9. Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!”
10. David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?”

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 20 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Samuel >> Biblia DCC 1 Samuel capitolul 20 | Salvatorul.ro
meniu prim
Singurul scop al vieţii este lupta nesfârşită pentru cucerirea necunoscutului, eternul efort pentru a cunoaşte mai mult.