Biblia DCC 2 Samuel capitolul 22

Setări Biblia

Cântarea lui David.

1. David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.
Ex 15.1
Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. ;Jud 5.1
În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam: ;Ps 18-titlu
„Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! ;
2. El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu.
Deut 32.4
El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. ;Ps 18.2
Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! ;Ps 31.3
Căci Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. ;Ps 71.3
Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea. ;Ps 91.2
zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” ;Ps 144.2
Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu! ;
3. Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
Evr 2.13
Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” ;Gen 15.1
După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” ;Luc 1.69
Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, – ;Prov 18.10
Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost. – ;Ps 9.9
Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. ;Ps 14.6
Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…, dar scăparea lui este Domnul. ;Ps 59.16
Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu. ;Ps 71.7
Pentru mulţi am ajuns ca o minune, dar Tu eşti scăparea mea cea tare. ;Ier 16.19
Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: „Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor! ;
4. Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
5. Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră;
6. legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
Ps 116.3
Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii. ;
7. În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
Ps 116.4
Dar am chemat Numele Domnului şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul.” ;Ps 120.1
Către Domnul strig în strâmtorarea mea, şi El m-ascultă. ;Iona 2.2
şi a zis: „În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul. ;Ex 3.7
Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. ;Ps 34.6-17
Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. ;
8. Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
Jud 5.4
Doamne, când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata; ;Ps 77.18
Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea, pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat. ;Ps 97.4
Fulgerele Lui luminează lumea, pământul Îl vede şi se cutremură. ;Iov 26.11
Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la ameninţarea Lui. ;
9. Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
Ps 97.3
Înaintea Lui merge focul şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui. ;Hab 3.5
Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele Lui. ;Evr 12.29
fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. ;
10. A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
Ps 144.5
Pleacă cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge munţii, ca să fumege! ;Isa 64.1
O! de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta ;Ex 20.21
Poporul stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. ;1Imp 8.12
Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric! ;Ps 97.2
Norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie. ;

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 22 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Samuel >> Biblia DCC 2 Samuel capitolul 22 | Salvatorul.ro
meniu prim
Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.