Biblia DCC 1 Cronici capitolul 22
1. Şi David a zis: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel.”
Deut 12.5Ci să-L căutaţi la Locaşul Lui şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui. ;
2Sam 24.18În ziua aceea, Gad a venit la David şi i-a zis: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.” ;
1Cron 21.18-19Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, iebusitul. ;
1Cron 21.26David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul, şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii de tot. ;
1Cron 21.28Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, iebusitul, aducea jertfe acolo. ;
2Cron 3.1Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, iebusitul. ;
Pregătirile lui David pentru zidirea Templului.
2. David a strâns pe străinii din ţara lui Israel şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.
1Imp 9.21pe urmaşii lor, care mai rămăseseră după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvârşire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă, şi aşa au fost până în ziua de astăzi. ;
3. A pregătit şi fier din belşug pentru cuiele de la aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atât de multă încât nu puteau s-o numere
1Cron 22.14Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o mulţime de aramă şi de fier care nu se poate cântări, căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu. ;
1Imp 7.47Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti. ;
4. şi lemne de cedru fără număr, căci sidonienii şi tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug.
1Imp 5.6Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu; căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.” ;
5. David zicea: „Fiul meu Solomon este tânăr şi plăpând, şi Casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să-i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.” Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte.
1Cron 29.1Împăratul David a zis întregii adunări: „Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi plăpând, şi lucrarea este însemnată, căci Casa aceasta nu este pentru un om, ci este pentru Domnul Dumnezeu. ;
Sfaturile date lui Solomon.
6. David a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui Israel.
7. David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu.
2Sam 7.2a zis prorocului Natan: „Iată! eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.” ;
1Imp 8.17Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. ;
1Cron 17.1Pe când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului este într-un Cort.” ;
1Cron 28.2Împăratul David s-a sculat în picioare şi a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gând să zidesc o Casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru şi mă pregăteam s-o zidesc. ;
Deut 12.5-11Ci să-L căutaţi la Locaşul Lui şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui. ;
8. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o Casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.
1Imp 5.3„Ştii că tatăl meu, David, n-a putut să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui, până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui. ;
1Cron 28.3Dar Dumnezeu mi-a zis: „Să nu zideşti o Casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sânge.” ;
9. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
1Cron 28.5Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel. ;
1Imp 4.25Iuda şi Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în linişte fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon. ;
1Imp 5.4Acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri! ;
10. El va zidi o Casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.”
2Sam 7.13El va zidi Numelui Meu o Casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. ;
1Imp 5.5Iată că am de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, cum a spus Domnul, tatălui meu, David, zicând: „Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o Casă Numelui Meu.” ;
1Cron 17.12-13El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. ;
1Cron 28.6El mi-a zis: „Fiul tău Solomon Îmi va zidi Casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată. ;
Evr 1.5Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”? ;
meniu primÎn spatele norilor, cerul e mereu albastru.