Biblia DCC Psalmii capitolul 46
Către mai marele cântăreţilor.
1. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
Ps 62.7-8Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost. ;
Ps 91.2zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” ;
Ps 142.5Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu eşti scăparea mea, Partea mea de moştenire pe pământul celor vii.” ;
Deut 4.7Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? ;
Ps 145.18Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. ;
2. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
3. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. – (Oprire)
Ps 93.3-4Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere. ;
Ier 5.22Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec. ;
Mat 7.25A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. ;
4. Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.
Isa 8.7iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui; ;
Ps 48.1-8Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt. ;
Isa 60.14Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi cei ce te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale şi te vor numi „Cetatea Domnului”, „Sionul Sfântului lui Israel”. ;
5. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
Deut 23.14Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat şi să nu Se abată de la tine. ;
Isa 12.6Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.” ;
Ezec 43.7-9El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veşnic în mijlocul copiilor lui Israel! Casa lui Israel şi împăraţii lor nu-Mi vor mai pângări Numele Meu cel sfânt prin curviile lor şi prin trupurile moarte ale împăraţilor lor la moartea lor, ;
Osea 11.9Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc. ;
Ioel 2.27Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. ;
Tef 3.15Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire! ;
Zah 2.5-11Eu însumi – zice Domnul – voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui şi voi fi slava lui în mijlocul lui! – ;
Zah 8.3Aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc iarăşi în Sion şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: „Cetatea cea credincioasă”, şi muntele Domnului oştirilor se va chema: „Muntele cel sfânt”. ;
6. Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
Ps 2.1Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? ;
Ios 2.9-24şi le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. ;
7. Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)
Ps 46.11Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire) ;
Num 14.9Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” ;
2Cron 13.12Iată că Dumnezeu şi preoţii Lui sunt cu noi, în fruntea noastră, şi avem şi trâmbiţele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu faceţi război împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi avea nicio izbândă!” ;
8. Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
Ps 66.5Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu! Ce înfricoşat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor! ;
9. El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război. –
Isa 2.4El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. – ;
Ps 76.3acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia şi armele de război. – (Oprire) ;
Ezec 39.9Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavezele şi scuturile, arcurile şi săgeţile, lăncile şi suliţele; şi şapte ani vor face focul cu ele. ;
10. „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” –
Isa 2.11-17Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. ;
meniu primPreţul măreţiei este responsabilitatea. (Sir Winston Churchill)