Biblia DCC Psalmii capitolul 69
Către mai marele cântăreţilor.
1. Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
Ps 69.2Mă afund în noroi şi nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine. ;
Ps 69.14-15Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie! ;
Iona 2.5Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu. ;
2. Mă afund în noroi şi nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
Ps 40.2M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. ;
3. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu.
Ps 6.6Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi. ;
Ps 119.82-123Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta şi zic: „Când mă vei mângâia?” ;
Isa 38.14Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!” ;
4. Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.
Ps 35.19Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei! ;
Ioan 15.25Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.” ;
5. Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse.
6. Să nu rămână de ruşine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel!
7. Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acoperă faţa ruşinea.
8. Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
Ps 31.11Din pricina potrivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; cei ce mă văd pe uliţă fug de mine. ;
Isa 53.3Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. ;
Ioan 1.11A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. ;
Ioan 7.5Căci nici fraţii Lui nu credeau în El. ;
9. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă, şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
Ps 119.139Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale. ;
Ioan 2.17Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.” ;
Ps 89.50-51Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, adu-Ţi aminte că port în sân ocara multor popoare; ;
Rom 15.3Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.” ;
10. Plâng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.
Ps 35.13-14Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân. ;
meniu primFerice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!