Biblia DCC Psalmii capitolul 89

Setări Biblia

O cântare a lui Etan, Ezrahitul.

1. Voi cânta totdeauna îndurările Domnului, voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta.
Ps 101.1
Voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cânta. ;Ps 119.89
Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci, în ceruri. ;
2. Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!”
3. „Am făcut legământ cu alesul Meu” – zice Domnul – „iată ce am jurat robului Meu David:
1Imp 8.16
„Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu, Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o Casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu, Israel!” ;Isa 42.1
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. ;2Sam 7.11
şi ca pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă. ;1Cron 17.10
şi pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Am smerit pe toţi vrăjmaşii tăi. Şi îţi vestesc că Domnul îţi va zidi o Casă. ;Ier 30.9
Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor şi împăratului lor David pe care li-l voi scula. ;Ezec 34.23
Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. ;Osea 3.5
După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.” ;
4. „Îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie.” (Oprire)
Ps 89.29-36
Îi voi face veşnică sămânţa, şi scaunul lui de domnie, ca zilele cerurilor. ;Ps 89.1
Voi cânta totdeauna îndurările Domnului, voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta. ;Luc 1.32-33
El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. ;
5. Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor!
6. Căci, în cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu?
Ps 40.5
Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc. ;Ps 71.19
Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? ;Ps 86.8
Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale. ;Ps 113.5
Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus? ;
7. Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.
Ps 76.7
Cât de înfricoşat eşti Tu! Cine poate să-Ţi stea împotrivă când Îţi izbucneşte mânia? ;Ps 76.11
Faceţi juruinţe Domnului Dumnezeului vostru şi împliniţi-le! Toţi cei ce-L înconjoară să aducă daruri Dumnezeului celui înfricoşat. ;
8. Doamne Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioşia Ta Te înconjoară.
Ex 15.11
Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni? ;1Sam 2.2
Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine; nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru. ;Ps 35.10
Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte?” ;Ps 71.19
Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? ;
9. Tu îmblânzeşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.
Ps 65.7
El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor. ;Ps 93.3-4
Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere. ;Ps 107.29
A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit. ;
10. Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit, ai risipit pe vrăjmaşii Tăi prin puterea braţului Tău.
Ex 14.26-28
Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.” ;Ps 87.4
Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara filistenilor, Tirul cu Etiopia: „În Sion s-au născut.” – ;Isa 30.7
Căci ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: „Zarvă fără nicio ispravă.” ;Isa 51.9
Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te ca în zilele de odinioară şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul şi ai străpuns balaurul? ;

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 89 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Biblia DCC Psalmii capitolul 89 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a căruia este slava si puterea în vecii vecilor! Amin. ( 1 Petru 4:11 )