Biblia DCC Zaharia capitolul 3
Ps 71.7Pentru mulţi am ajuns ca o minune, dar Tu eşti scăparea mea cea tare.
Isa 8.18Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor care locuieşte pe muntele Sionului.
Isa 42.1„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
Isa 49.3-5„Şi mi-a zis: „Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.”
Isa 52.13„Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus.
Isa 53.11Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
Ezec 34.23-24Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.
Isa 4.2În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel.
Isa 11.1Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
Ier 23.5Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară.
meniu primCine lucrează cu o mână leneșă, sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogăţește. ( Proverbele 10:4 )