Biblia DCC Deuteronomul capitolul 31

Setări Biblia

Iosua.

1. Moise s-a dus şi a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel:
2. „Astăzi,” le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră, şi Domnul mi-a zis: „Tu să nu treci Iordanul!”
Ex 7.7
Moise era în vârstă de optzeci de ani, iar Aaron de optzeci şi trei de ani, când au vorbit lui faraon. ;Deut 34.7
Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse. ;Num 27.17
care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.” ;1Imp 3.7
Acum Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. ;Num 20.12
Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” ;Num 27.13
S-o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăugat fratele tău Aaron; ;Deut 3.27
Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta. ;
3. Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta şi vei pune stăpânire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul.
Deut 9.3
Să ştii azi că Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei pierde curând, cum ţi-a spus Domnul. ;Num 27.21
Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului; şi Iosua, toţi copiii lui Israel împreună cu el, şi toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.” ;Deut 3.28
Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l şi îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea.” ;
4. Domnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon şi Og, împăraţii amoriţilor şi ţării lor, pe care i-a nimicit.
Deut 3.21
În vremea aceea, am poruncit lui Iosua şi i-am zis: „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împăraţi: aşa va face Domnul tuturor împărăţiilor împotriva cărora vei merge. ;Num 21.24-33
Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit. ;
5. Domnul vi le va da în mână şi le veţi face după poruncile pe care vi le-am dat.
Deut 7.2
când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. ;
6. Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.”
Ios 10.25
Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta.” ;1Cron 22.13
Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe care le-a dat lui Moise, Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te înspăimânta. ;Deut 1.29
Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântaţi şi nu vă fie frică de ei. ;Deut 7.18
Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău lui faraon şi întregului Egipt; ;Deut 20.4
Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.” ;Ios 1.5
Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. ;Evr 13.5
Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” ;
7. Moise a chemat pe Iosua şi i-a zis în faţa întregului Israel: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le-o va da, şi tu îi vei pune în stăpânirea ei.
Deut 31.23
Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, şi a zis: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în ţara pe care am jurat că le-o voi da; şi Eu însumi voi fi cu tine.” ;Deut 1.38
Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia. ;Deut 3.28
Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l şi îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea.” ;Ios 1.6
Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. ;
8. Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!”
Ex 13.21-22
Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. ;Ex 33.14
Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” ;Deut 9.3
Să ştii azi că Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei pierde curând, cum ţi-a spus Domnul. ;Ios 1.5-9
Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. ;1Cron 28.20
David a zis fiului său Solomon: „Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi lucrează; nu te teme şi nu te înspăimânta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. ;

Să citească legea.

9. Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, şi tuturor bătrânilor lui Israel.
Deut 31.25
a dat următoarea poruncă leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului: ;Deut 17.18
Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul leviţilor. ;Num 4.15
După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din Cortul întâlnirii. ;Ios 3.3
şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoţi, care sunt din neamul Leviţilor, să plecaţi din locul în care sunteţi şi să porniţi după el. ;1Cron 15.12-15
şi le-a zis: „Voi sunteţi capii de familie ai leviţilor, sfinţiţi-vă, voi şi fraţii voştri, şi suiţi chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care i l-am pregătit. ;
10. Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea Corturilor,
Deut 15.1
La fiecare şapte ani, să dai iertare. ;Lev 23.34
„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de şapte zile. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 31 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Biblia DCC Deuteronomul capitolul 31 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine! ( Psalmii 69:16 )